Scriitor, compozitor şi sculptor, Anghel Pop este, cu siguranţă, un personaj complex şi interesant.
Este născut la data de 16 februarie 1958, în comuna Farcaşa-Maramureş. Studii-8 clase primare. Harul şi dragostea pentru poezie le moşteneşte de la mama sa, căreia îi poartă o veşnică recunoştinţă.
De-a lungul timpului, a fost premiat la numeroase concursuri şi festivaluri, fiind cunoscut atât pe plan local, cât şi naţional.
De la cine aţi moştenit harul şi dragostea pentru poezie?
Harul şi dragostea pentru poezie…harul de la Dumnezeu, dragostea pentru poezie de la mama. Nu ştiu dacă de la tata am reuşit să moştenesc ceva, dar ştiu că de la mama am moştenit poezia, în primul rând, şi apoi muzica.
Ştiu că aţi câştigat numeroase premii, la diverse concursuri şi festivaluri. Puteţi vorbi puţin despre ele?
Da…am început să scriu de la o vârstă fragedă, de când eram elev în clasa a V-a, iar primele premii nu au întârziat să apară. Am fost premiat la: Festivalul Naţional de creaţie literară “Vasile Lucaciu”-ediţia a V-a, Cicârlău-Maramureş, Concursul Naţional de poezie “Zilele Vasile Voiculescu”-Buzău, 13 octombrie 1992, Concursul Naţional de creaţie literară-poveşti-ediţia aV-a, Iaşi(lucrarea premiată fiind cuprinsă în volumul 3 din “Poveştile de la Bojdeucă” şi publicată de Editura Junimea-aprilie 2000), Festivalul teatrului scurt “G.M. ZAMFIRESCU”-creaţie şi interpretare de amatori-ediţia 1, 1982-Satu Mare.
Mulţi ani aţi fost şi un colaborator fidel al ziarului “Graiul Maramureşului”. Încă mai colaboraţi?
Da, am fost un colaborator fidel al ziarului “Graiul Maramureşului”, unde scriam diverse articole. Apoi, o vreme, am colaborat cu ziarul “Opinia”, actualmente “Informaţia Zilei”. Momentan, nu mai scriu la ziar pentru că nu-mi ajunge timpul, mă ocup mai mult de proză şi de muzică, dar consider că 20 de ani în presă au fost suficienţi.
Sunteţi cunoscut ca fiind un om de litere. Cum explicaţi acest aspect, dacă ne gândim că nu aveţi decât 8 clase primare?
De multe ori îmi era aproape inexplicabil şi mie cum am ajuns să scriu a patra carte, cu atât de puţine studii, cum am ajuns să scriu muzică, fără să fi urmat o şcoală de muzică. Aici poate fi vorba de har…harul nu se învaţă, harul se primeşte de la Dumnezeu, în rest, este doar şcoala vieţii.
Aveţi multe talente. Despre care aţi dori să vorbiţi mai întâi?
M-am descoperit mai întâi ca prozator. În clasa a V-a făceam nişte compuneri foarte frumoase, iar dacălul meu a fost cel care mi-a susţinut talentul. Apoi, am iubit foarte mult poezia, reuşind chiar să lansez prima carte de versuri, “Cu sufletul desculţ”. După cum ştiţi, m-am întors apoi la prima mea dragoste, la proză, şi am început să scriu romane. Ca sculptor m-am descoperit foarte târziu. Nu vreau să spun că nu iubeam până atunci această artă, o iubeam foarte mult, dar nu ştiam că pot să sculptez şi eu. Abia la 25 de ani m-am descoperit printr-o întamplare fericită, şi de atunci am continuat mereu.
Care vă este cea mai dragă dintre pasiunile dumneavoastră?
Este foarte greu să vă spun care îmi este cea mai dragă, pentru că pe toate le iubesc deopotrivă, nu aş putea să las niciuna deoparte. Sculptura mea este o metaforă în lemn…la metafora lemnului ajungi de la metafora poeziei, ele sunt legate între ele. Apoi, poezia mea este foarte muzicală, deci, muzica pe care o scriu se leagă de poezia mea. Aşadar, toate se leagă între ele, şi chiar nu aş putea să spun care îmi este cea mai dragă.
Titlurile cărţilor dumneavoastră sunt foarte sugestive: “Cine mi-a ucis copilăria?”, “Cu sufletul desculţ”, “Desculţ printre îngeri”. Care este semnificaţia acestora?
Referitor la titlul “Cu sufletul desculţ”…suflet desculţ înseamnă un suflet foarte deschis şi sincer, care nu are nimic de ascuns. Poezia mea este foarte sinceră, foarte curată, foarte deschisă, până la lacrimi. “Cine mi-a ucis copilăria?” porneşte de la o întâmplare nefericită din viaţa mea. Casa în care am crescut, casa părinţilor mei, a ars la Revoluţia din ’89. Acea casă a însemnat foarte mult pentru mine…acolo era copilaria mea, amintirile mele, viaţa mea, iar când s-a întamplat acel lucru dureros, am considerat că cineva mi-a ucis copilăria. “Desculţ printre îngeri”…îngerii despre care vorbesc în această carte, unii sunt cu adevărat îngeri, iar alţii sunt nişte îngeri prefăcuţi. Nu am ştiut niciodată să fiu făţarnic, ipocrit, fapt pentru care am avut mult de suferit în viaţă, iar eu printre aceşti îngeri, aş putea să mă consider un suflet desculţ, un înger desculţ.
Ce ne puteţi spune despre muzica dumneavoastră?
Am început să scriu muzică în urmă cu 27 de ani. Prima dată am scris muzică religioasă pentru că, fiind un bun creştin, m-am simţit foarte atras de muzica divină, de muzica sacră. Până în prezent, am lansat două volume de pricesne care deja sunt cunoscute, şi un cd de colinde. În toamnă, după 15 septembrie, încerc să realizez volumul 2, adică încă un album de colinde. De la muzica religioasă, am trecut la muzica de inspiraţie folclorică, iar până la ora actuală, foarte mulţi solişti de muzică populară au lansat pe piaţă cd-ul semnat Anghel Pop-muzică şi versuri. Sunt foarte mulţumit, având în vedere că nu am facut nicio şcoală de muzică. Este nativ, este din nou har de la Dumnezeu.
Dacă revenim puţin la arta sculpturii, mărturisesc că am observat în sculpturile dumneavoastră foarte mulţi spini. Ce semnifică aceştia?
Pornim de la cununa de spini a lui Iisus Hristos…spinii înseamnă suferinţă, sânge, durere. În viaţa mea a fost foarte multă suferinţă, iar prin folosirea spinilor în operele mele, mi-am retrăit într-un fel propria viaţă.
Atât în romane, cât şi în poezie, vorbiţi mereu despre dragoste. Ce semnifică ea pentru dumneavoastră?
Aici o să vă spun chiar un citat dintr-o carte de-a mea: “În viaţă, un singur lucru nu am învăţat învăţând, şi anume să urăsc. Şi nu doar din credinţa că ura nu este de la Dumnezeu, ea fiind numai pământeană. Se întamplă însă ceva luminat în mine, ca un miracol divin, şi care mă îndreaptă întotdeauna cu faţa către dragoste…sufletul meu este, aşadar, o mare de iubire. Aş vrea să topesc totul în jur cu dragostea mea, dar ce să fac Doamne cu marea de iubire a sufletului tău, într-un ocean îngheţat al urii omeneşti?”. Am putea să mai spunem ce spunea Marin Preda: “Unde dragoste nu e, nimic nu e”, sau porunca lui Dumnezeu “Să vă iubiţi unii pe alţii”…deci,într-adevar, unde dragoste nu e, nimic nu e. M-aş bucura foarte mult dacă, numindu-ne creştini, nu am uita că fără dragoste nu suntem oameni.
Ce proiecte de viitor mai aveţi?
Deci, ca proiecte de viitor, vreau din toată inima mea să termin această carte, “Desculţ printre ingeri”, să realizez al doilea album de colinde, şi mă pregătesc foarte intens pentru o nouă expoziţie de sculptură. În rest, cât o să-mi mai dea Dumnezeu har, o să mai scriu şi muzică.
Lavinia-Codruţa RADU, Clasa a XII-a F, Colegiul National "Vasile Lucaciu" Baia Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu