luni, 25 noiembrie 2013

Preot român, exemplu pentru tot clerul ortodox

Un preot din Suceva este un exemplu pentru întregul cler ortodox din România. 

De şapte ani, preotul Mihail Negrea şi-a dedicat în întregime viaţa copiilor orfani. În prezent, preotul îngrijeşte 42 de copii, dintre care 15 stau chiar în lăcaşul în care slujeşte părintele, Mănăstirea Podu Coşnei, din comuna Poiana Stampei. 

Restul de 27 de copii primesc săptămânal pachete cu alimente, haine, rechizite şi sunt sprijiniţi să aibă rezultate cât mai bune la şcoală. 
Însă, dincolo de viitorul acestor copii, părintele Negrea s-a ocupat şi de alte suflete inocente. Visul său s-a împlinit zilele trecute, când a fost inaugurat centrul social pentru copii săraci din Vatra Dornei. 

Centrul a fost deschis în incinta Casei Vladimir, fost sediu al societăţii de minerit din zonă, clădire lăsată însă în paragină de aproape zece ani, arată Monitorul de Suceava

„Vorbim de 30 de copii care vor locui permanent şi alţi 50 de copii care vor servi o masă caldă la prânz, în fiecare zi, inclusiv duminica, nu numai în zilele în care merg la şcoală”, a spus preotul Negrea pentru publicaţia citată. 

Copiii care vor locui în noul centru vor trebui să se ţină de şcoală, să nu aibă absenţe ori nota scăzută la purtare, ei urmând a fi aleşi de către reprezentanţii şcolilor din zonă dintre elevii cu probleme sociale. 

„Vreau să îi ajut pe aceia care vor să se realizeze în viaţă”, explică Mihail Negrea. Preotul arată că plănuia să aducă primii copii pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae, însă acest lucru se va amâna deoarec nu au fost emise încă toate autorizațiile necesare.

„Marele regret al meu este că până atunci o parte dintre copii vor sta prin gări, prin parc, alţii flămânzi, îngheţaţi la casele lor”, oftează preotul de la Podu Coşnei.

Firme şi fundaţii din străinătate, alături de preotul român

Clădirea a fost refăcută cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi al unei firme de construcţii din Italia. Însă, preotul a căutat şi a găsit ajutor şi din alte surse. O fundaţie umanitară din Germania, Huetti's Balkanhilfe, a utilat complet bucătăria centrului. 

Preşedintele acestei asociații caritabile, Guenter Huettenholscher, a povestit că îl cunoaşte pe părintele Negrea de aproape cinci ani şi, de când i-a cunoscut dragostea pentru copii, l-a sprijinit cât a putut.

„Este un suflet extraordinar şi inima lui este pentru copii orfani, părăsiţi, din familii dezorganizate”, a declarat germanul. 

Preotul a atras în proiect şi o importantă firmă de construcţii, iar directorul firmei a muncit cot la cot cu muncitorii, în cele aproape trei luni necesare lucrărilor de renovare. 

„Am început lucrările pe 22 august şi au durat circa două luni şi trei săptămâni. La anul, urmează să refacem clădirea şi pe exterior”, a declarat Gabriel Diaconu.

Misiuni în memoria unei fetiţe răpusă de leucemie
Preotul sucevean are însă şi alte planuri pentru viitorul apropiat: un centru pentru adolescenţii care au probleme cu drogurile (peste 10 astfel de tineri au renunţat deja la dependenţă după o perioadă petrecută la mănăstire cu preotul Negrea) şi unul pentru copii care suferă de maladii cumplite, cărora medicii nu le-au mai dat nici o şansă de supravieţuire. "Să încerc să le luminez ultimele zile ale vieţii lor", îşi explică preotul această misiune. 

Proiectul este dedicat memoriei lui Flori, o fetiţă pe care preotul a crescut-o la mănăstire de la vârsta de patru ani. Fetiţa, rămasă singură după ce mama sa a ajuns la închisoare (pentru uciderea fratelui fetiţei), a fost dusă la cele mai bune spitale din ţară, dar a pierit anul trecut, la vârsta de nouă ani, răpusă de leucemie. Preotul îi îndeplineşte în continuare dorinţa fetiţei de a-i trimite pachete mamei, în penitenciar.

Yahoo.com

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu