miercuri, 6 noiembrie 2013

"Serile Prieteniei", eveniment marca ASCOR Baia Mare

Pornind de la ideea aristoteliană potrivit căreia omul este un „animal social”, putem afirma că ființa umană este prin natura sa o ființă socială, ce trăiește într-o comunitate relaționând zilnic cu cei din jur. Însă această relaționare nu este una rigidă ori convențională, bazată doar pe un schimb de replici, ci în relaționare intervin și procesele afective menite să realizeze o legătură între indivizi. Această firească apropiere, altfel spus o simbioză, transcende în acel „ceva” pe care-l definim cu termenul de „prietenie”. Paradigma vieții capătă o cu totul altă coloratură în momentul în care prin cuvenita înfăptuire a lucrurilor participi activ la reușita aproapelui. Astfel, prietenia este lucrul care conferă esența vieții.

Un proverb al poporului nostru spune că „prietenul la nevoie se cunoaște”. Cert e faptul că adevărata prietenie se dovedește în momente limită de viață, când se poate întâmpla să nu mai gândești cu mintea, ci doar cu inima. În acele situații, prietenul e cel ce ia în sarcină prioritățile tale, le cugetă și poate alege el pentru tine ce e mai potrivit.

Zilnic suntem într-o continuă căutare, conștientă dar de cele mai multe ori inconștientă. Căutăm oameni cărora să le putem destăinui secrete, având totalmente certitudinea fidelității. Purtăm cu noi balastrul neîncrederii și teama eventualei dezamăgiri, toate acestea în umbra experiențelor trecute. Știm ce vrem de la prietenii noștri! Creionăm adesea tipare ale modului în care apropiații noștri ar trebui să se raporteze la propria noastră existență, fără a conștientiza că atunci când vorbim despre prietenie, coordonata principală nu este „cum trebuie să fie EL față de MINE?” ci „cum trebuie să fiu EU față de EL?”. În acest mod reușești să treci peste toate defectele, capriciile sau inconveniențele ivite, descoperind în imaginea semenului chipul lui Dumnezeu după care a fost creat. Relaționând în această manieră cu scânteia de divinitate pe care Dumnezeu a așezat-o în inima aproapelui tău, ajungi să dezvolți flacăra prieteniei menită să devină „lumină a lumii”.

Iar această lumină a împărtășit-o Mântuitorul prin porunca iubirii față de semeni: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Oare ce înseamnă aceste cuvinte? Că inima ta să bată în acord cu inima lui, reușita lui să fie momentul împlinirii tale, impasul lui – prilej de îmbărbătare, sufletul lui – prilej de ore și zile-ntregi de rugăciune. Și dacă uneori păcatul sau patima îl va înrobi, tu să lupți din răsputeri cu patima din el, nu cu el ca persoană.

Din păcate, aceste valori ale prieteniei sunt amenințate zilnic de arhetipurile inculturii. Armele noastre ne rămân onoarea, cinstea, dreptatea, adevărul și mai presus de toate credința.

Acesta este dezideratul pe care și-l propune ASCOR în a-i conștientiza pe tineri, studenți și liceeni, că acestea sunt adevăratele valori ale prieteniei, ca temelie a întregii vieți. Modul în care ASCOR pune în faptă acest gând nu este unul formal ci dimpotrivă se doresțe a fi nuanțat de-o atmosferă plină de elan și bună dispoziție.

Se constată în ultima perioadă un interes crescut al tinerilor spre a dezvolta prietenii în mediul on-line (Facebook, Twitter etc.) în detrimentul investirii de timp și atenție prieteniilor din mediul real. În acest context, tinerii zilelor noastre ajung la o profundă însingurare, cu toate că au mii de prieteni în mediul virtual.
Drept consecință, ASCOR, prin întreaga pleadă de activități pe care le organizează, manifestă un interes deosebit spre implicarea tinerilor în acțiuni ziditoare de suflet.

Astfel, un rol important în conștientizarea acestor valori îl reprezintă acțiunea intitulată „Serile prieteniei”, care va reuni în cele 4 seri (11-14 noiembrie), în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, peste 400 de tineri dornici de a descoperi împreună adevăratele valori ale prieteniei. Cei 400 de tineri sunt liceeni din mediul pre-universitar băimărean. În cadrul serilor vor fi susținute o serie de discuții tematice având în prim-plan aspectele adevăratei prietenii și cum poate ea să contribuie la dezvoltarea personală a oricărui tânăr. Ideile punctate vor fi evidențiate prin intermediul unui film educativ surpriză menit să fie model de conduită morală a întregii vieți. În finalul întâlnirii, tinerilor prezenți li se va prezenta ASCOR Baia Mare, mediul propice formării și dezvoltării unor prietenii îndelungate. Căci „precum o candelă aprinde o alta și astfel se aprind mii de candeli, la fel o inimă aprinde o alta și se aprind mii de inimi”. (Lev Tolstoi)

Larisa HOFER, ASCOR

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu