vineri, 28 noiembrie 2014

Despre ratacirea numita "imaculata conceptie"

Imaculata Conceptie este dogma inventata de catolici prin care s-a hotarat de ei ca Maica Domnului ar fi fost ferita de pacatul stramosesc, ca s-ar fi nascut asemenea Mantuitorului, prin umbrirea Sfantului Duh, iar nu prin impreunare trupeasca. Aceasta inventie nu numai ca a fost criticata de Parintii ortodocsi, dar nici printre apuseni nu si-a gasit sustinatori.

Sfantul Ioan Maximovici - canonizat acum cateva decenii- a scris o carte dedicata cinstirii Maicii Domnului [1], cu un capitol aparte, din care vom spicui cateva idei.

"In acest fel, biserica Romei a mai adaugat o abatere de la invatatura dreapta". "Cred ca nimeni nu ar putea merge mai departe de atat", spune raspicat Sfantul Ioan Maximovici. Citind afirmatia unui episcop apusean, Malou, care spune ca Maica Domnului "este o completare a Sfintei Treimi" - mergand deci pe calea zeificarii ei - si avand in vedere si necinstirea Maicii Domnului de catre protestanti, Sfantul Ioan Maximovici il citeaza pe Sfantul Epifanie al Ciprului care spune ca "in amandoua aceste erezii salasluieste aceeasi vatamatura: atunci cand oamenii nesocotesc cinstirea Maicii Domnului si atunci cand, dimpotriva, o slavesc mai mult decat ii este cuvenit in chip propriu" [Panarion, Impotriva Colyridienilor]. 

“Îmi cam pare rău că n-am rămas şi eu acolo”. Părintele Arsenie Boca şi dorul după Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului

Se spune în Viaţa Părintelui Arsenie că în cele trei luni pe care le-a petrecut cu mare folos duhovnicesc în Muntele Athos a deprins rugăciunea cea adevărată, mai ales după o experienţă minunată petrecută în pustia athonită, prin mijlocirea Maicii Domnului şi a Cuviosului Serafim de Sarov. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care tânărul Zian Boca fusese trimis la Muntele Athos de către Mitropolitul Nicolae Bălan, după spusele Părintelui Arsenie: “ca să deprind călugăria de acolo”. Se întâmpla în anul 1939 (martie-mai), pe când era doar diacon celib, înainte de tunderea în monahism de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
coperta-filocaliei-arsenieSe ştie că Părintele Arsenie a lucrat la treptele ce coboară spre Chilia şi Peştera Sf. Athanasie Athonitul din apropierea Schitului nostru românesc Prodromu. Dar de mare folos duhovnicesc pentru românii ortodocşi este faptul că Părintele Arsenie Boca a adus manuscrisele copiate de el pentru primele patru volume ale Filocaliei care s-au tipărit la Sibiu ceva mai târziu.
Împreună cu Părintele Dumitru Stăniloae, duhovnicul şi profesorul său de Istorie bisericească de la Sibiu, va aduna o echipa editorială şi-l va sprijini pe acesta în titanica muncă de traducere şi redactare a Filocaliei, realizând şi coperta colecţiei. În prefaţa volumului din 1947, Părintele Stăniloae aduce un “cald cuvânt de mulţumire” Părintelui Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, care “prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa ce-a pus-o pe lângă mine de-a face această traducere, mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce la capăt o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred că aşi fi săvârşit-o”. Mai mult, în prefaţa volumului II, Părintele Stăniloae îl numeşte pe Părintele Arsenie: “Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”. Este drept însă că relaţiile între cei doi se răcesc în timp, iar după Revoluţia din ’89, când Părintele Stăniloae îşi dă acordul pentru reeditarea volumelor din Filocalie, acesta nu mai pomeneşte nimic de aportul Părintelui Arsenie.
Consemnările despre activitatea Părintelui Arsenie pe Muntele Athos, “spre ştiinţa şi întărirea în dreapta credinţă ortodoxă a creştinilor”, s-au publicat de către Pr. Streza Nicolae Zian în cartea cu titlul “Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe Muntele Athos”.
Părintele Arsenie fără îndoială a rămas toată viaţa legat sufleteşte de Grădina Maicii Domnului şi de experienţele deosebite trăite acolo. Mărturie stă şi o scrisoare trimisă unui frate călugăr din Athos căruia îi spune printre altele: “(…) dacă însă preţuiţi grădina Maicii Domnului mai mult decît orice altă ocrotire, mai răbdaţi puţin pe loc, şi rămâneţi în Sfântul Munte, – că eu unul în locul vostru n-aş ieşi deacolo – îmi cam pare rău că (de ce) n-am rămas şi eu acolo (…)”.

La Mănăstirea Prislop, cu gândul la părintele Arsenie Boca

Credincioşii îl numesc 'Sfântul Ardealului', chiar dacă nu a fost canonizat, şi vin cu miile pentru a se reculege la mormântul său de la Mănăstirea Prislop, în inima Retezatului. Considerat un 'fenomen unic în istoria monahismului românesc', amintirea Părintelui Arsenie Boca domină şi acum, cu putere, locurile prin care acesta a trecut în anii pe care şi i-a dăruit credinţei ortodoxe şi Bisericii. 

Vineri se împlinesc 25 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca iar momentul este marcat la Mănăstirea Prislop printr-o slujbă de pomenire la care sunt aşteptaţi cel puţin zece mii de credincioşi. 

De altfel, Mănăstirea Prislop a ajuns loc de pelerinaj pentru românii din toate colţurile ţării, ea identificându-se cu personalitatea Părintelui Arsenie Boca. Se spune că la mormântul acestuia, aşezat într-o superbă poieniţă, florile nu se ofilesc niciodată. Este adevărat pentru că aici miile de credincioşi aduc măcar câte un buchet de flori, după ce se roagă la biserica mănăstirii şi aprind apoi câte o lumânare pentru cei vii sau pentru cei care au păşit pragul lumii de dincolo. 

Un îndreptar de viaţă pentru tineri dat de Părintele Arsenie Boca

A trecut pe la mine un tânăr care a fost la Părintele Arsenie. Şi ştiind eu că a fost la Părintele Arsenie, zic: „Măi, ce ţi-a spus Părintele Arsenie?”. Şi tânărul acela spune: „Ştiţi ce mi-a spus? Oxigen, glicogen, somn, să-ţi păstrezi hormonii şi să ai concepţie de viaţă creştină”.
Se cunoaşte că Părintele a învăţat medicină şi că de fapt el îşi dădea seama că omul este şi trup, nu e numai suflet. Eu am dat un îndrumar pentru suflet. Părintele vine şi dă ceva pentru trup şi zice: Oxigen. Ce înseamnă asta? Aer cât mai bun, să trăieşti în aer cât mai bun. Glicogen: să ai o hrană raţională, căci numai aşa poţi să ai un echilibru organic. Să ai glicogen, adică zahăr din ficat. Cum? Printr-o hrană raţională, nici mai mult nici prea puţin. După aceea somn. Sunt unii care spun că e destul călugărului să doarmă un ceas. Dacă m-aş întâlni cu acela care a spus aşa, i-aş spune că nu are dreptate. Ştiţi de ce? Pentru că somnul e o binecuvântare de la Dumnezeu şi Părintele şi-a dat seama de lucrul acesta. De curând, am găsit în volumul XI din Filocalie că trebuie să dormi cel puţin şase ore, e mai raţional Sfântul Varsanufie decât cel care a scris în Pateric că e destul să dormi numai un ceas. Şi Părintele Arsenie zicea că cel puţin şase ceasuri de somn continuu. Cel puţin, adică înseamnă şi mai mult. Bineînţeles, nu vreo zece ceasuri, cum dorm unii acuma, vara, se culcă pe la zece şi se scoală a doua zi tot pe la zece. E cam prea mult.

Parintele Arsenie Boca: "Să vă pregătiţi pentru martiraj"


Să nu adormi cu mintea obosită, în duşmănie pe cineva.
Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Le deosebim:

- Când sunt de la diavol, simţi tulburare.

- Când sunt de la fire, ne apărăm.

- Când sunt îngăduite de Dumnezeu, simţim o pace, bucurie, mulţumire.
Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.
Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.
Decât ceartă mai bine pagubă.
Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea.
Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.
La mulţi le-a zis: nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici.
Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.
Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame.
Să vă pregătiţi pentru martiraj.
În rugăciunea „Tatăl nostru”, „şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.

Ultima scrisoare a Părintelui Arsenie Boca către Părintele Daniil

Acestea sunt ultimele cuvinte ale Părintelui Arsenie pentru Părintele Daniil

Ar trebui să-ţi scriu „Cuvioase”, dar îţi voi scrie când vei fi aşa, dacă în zilele viitorului vei ajunge şi „cuvios părinte”: Patericul l-ai citit şi studiat; Sf. Isaac Sirul, Sf. Simeon Noul Teolog de asemenea. Filocalia iarăşi. Studiul e una - îl pot face toţi. Acoperirea cu viaţa însă o pot face din când în când abia câte unii, unde şi unde, câte unul într-o sută de ani.

N-ai avut parte de studiul, care odată era miezul şi splendoarea Teologiei: Mistica, definită „ştiinţa îndumnezeirii omului”. Nu-i destul să ştii călugăria; trebuie să-i şi înveţi calea, să-ţi deprinzi o fire nouă, fire de „fiu al lui Dumnezeu” între fii oamenilor. Pentru asta trebuie valorificarea practică, progresivă a darurilor naşterii din nou de la Botez.Eşti tu un convertit? Îţi trăieşti tu viaţa în Hristos în care eşti botezat, îmbrăcat în firea omului venit din Cer pentru mântuirea ta, care eşti în lumea, care „toată” zace în rău? Ai ajuns tu aşa devreme ca vârstă, convingere şi evidenţă a trăirii în Hristos, în atotprezenţa dogmatică a lui Dumnezeu, ca să rezişti la ispitirile meşteşugite şi uneori simple de tot, ale vicleanului vrăjmaş, care în atâtea prilejuri te-a dovedit slab?

Parintele Arsenie Boca, Luceafăr al vieții creștine românești

Părintele Arsenie, acest „om” al lui Dumnezeu, a fost şi va rămâne ca un luceafăr pe cerul vieţii creştine româneşti. Cu o maiestuoasă statură duhovnicească, cu un curaj demn de Adevărul etern, cu o elocinţă patetică şi cu o pătrundere uimitoare în tainiţele sufletului şi ale conştiinţei, a captivat mulţimile de credincioşi şi nu numai, de toate vârstele şi categoriile sociale, inclusiv studenţimea, dispusă să savureze apelul la păstrarea demnităţii umane şi la lupta împotriva a tot ceea ce descalifică pe adevăratul creştin, trăitor al Adevărului.
Nu avea intenţia să monopolizeze lupta pentru adevărata viaţă creştină, ci, dimpotrivă, era bucuros să audă că unul sau altul dintre slujitorii Bisericii s-au ridicat, în păstorirea sufletelor, deasupra plafonării şi trăiesc cu mult zel preoţia creştină.

joi, 27 noiembrie 2014

Părintele Iustin Pârvu: “Adevărul ne face liberi, nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei”

Apelul acesta pe care l-am făcut eu împotriva cipurilor biometrice, şi care a fost atât de controversat, nu l-am făcut ca să înspăimânt pe nimeni, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni. N-am vrut să terorizez mintea nici a bogatului, nici a săracului, nici a înţeleptului şi nici a neştiutorului. Ci am vrut să amintesc acestui popor de unde a plecat, că în venele lui curge un sânge românesc şi curat ortodox, care nu poate să îngenuncheze în faţa cotropitorilor nu numai ai trupului acestui pământ, ci prin dictatura aceasta a tehnicii ei ne cotropesc sufletele noastre, asupra cărora nu au nici un drept. M-am adresat către cei care nu şi-au stins cu desăvârşire flacăra credinţei din inimile lor. 

miercuri, 26 noiembrie 2014

Fragmente din predica parintelui Vasile Novikov si "interventia" dracului prin intermediul unei demonizate (VIDEO)

Acest film este un fragment din predica ținută la sfârșitul unui Sfânt Maslu, la sfârșitul anului 2007, de ieromonahul Vasilie Novikov, din satul Ivanovo, regiunea Tula, care a murit de cancer în anul 2010. Judecătoria orașului Novomoskovsk a recunoscut predica părintelui Vasile și șase filme de ale sale ca materiale extremiste. Discurile au fost confiscate: "Ortodoxie sau moarte", "Cipizarea", "Show-ul american","Sicrie pentru americani". Părintele Vasile a fost un mare luptător împotriva globalizării. Ca un păstor adevărat, i-a fost interzis să slujească în biserică, în urma predicilor sale în care demasca marii arhiereii.

El direct, cinstit și în auzul tuturor a demascat necinstea patriarhului și a arhiereilor care au căzut în erezia ecumenismului.

marți, 25 noiembrie 2014

"Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!", cantat la mormantul Parintelui Gheorghe Calciu

Parastas pentru Părintele Gheorghe Calciu. 2014

O minune care arată taina jertfei lui Hristos pe cruce

Și în batjocură, cum râdeau ei acolo, au luat o suliță și au împuns icoana. Dar deodată, când au împuns-o, a început să curgă sânge mult, încât i-a cuprins spaima pe toți.


Am să vă spun o istorioară, ca să vedeți că taina jertfei pe Cruce s-a mai repetat uneori și în chip văzut. Iată ce s-a întâmplat.

Într-o casă oarecare bolea un biet creștin sărac și era aproape de moarte. Neavând cui să vândă casa, a lăsat-o cu chirie unui evreu pentru un timp, spunându-i:

Mii de moldoveni fără cod personal în buletinul de identitate

Au buletin de identitate, dar nu și un cod personalimprimat pe acesta. Vorbim despre aproape 6 000 de moldoveni care au refuzat, din motive religioase, un act cu număr de identificare. Chiar și în asemenea condiții,aceste persoane pot să-și exercite dreptul la vot. 

Zinaida Grossu din satul Ciuciulea, raionul Glodeni, a insistat să i se ofere un buletin fără număr de identificare de stat.

Femeia este convinsă că noile acte de identitate contravin viziunilor sale religioase: “Am făcut buletin provizoriu din punct de vedere religios, fiindcă am citit apocalipsa lui Ioan Bogoslovu. Este scris că dacă noi vom primi acele 666, atunci noi nu vom mai avea mântuire”.

vineri, 21 noiembrie 2014

Marturisire impotriva ecumenismului

Preluare dupa Ortodoxia Catholica

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Toți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos. Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului lui Hristos.

În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, singura în care ne unim cu Adevăratul Dumnezeu, singura în care omul se poate mântui, arătăm şi respingem în mod public ereziile ce au cuprins pe unii membri ai Bisericii. Erezia nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce gândesc eretic în Biserică propovăduiesc erezia și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii.

marți, 18 noiembrie 2014

CONVORBIRI DESPRE APOCALIPSA: Preoti rusi despre pasaportul biometric, CNP, ecumenism

Parintele Avelie despre ecumenism, acte biometrice, CNP, semnul fiarei, Apocalipsa, antihrist …



SURSA: SACCSIV

Convorbiri din Apocalipsa. Film 1
2007
Părintele Avelie Semionov
   Toți suntem botezați. Dumnezeu are Cartea sa, a Vieții, și diavolul pe a sa. Este imposibil să fii în același timp și într-o carte și în altă carte. De aceea cînd primim numerele, automat suntem șterși din Cartea Vieții. Diavolul are acces la inima omului. Iată un copil de 3 ani, și nici el nu mai ascultă. De aceea, cînd noi mergem și renunțăm la pașaport, atunci îl mărturisim pe Hristos. Pînă cînd mai există bani în circulație, puteți să mai fiți încă stăpâni pe viața voastră, dar odată cu introducerea banilor electronici, totul va fi limitat, veți deveni robi ai acestui sistem. De exemplu, dacă nu veți participa la alegerile prezidențiale, ei imediat vă vor bloca cartela (actul) electronică. Este nu pur și simplu un sistem de jandarmi, ci un sistem de închisoare. Cum vor introduce ei banii electronici? Prin foame! 666 este însăși antihristul. Si așa cum Dumnezeu are energia sa buna, așa si el, introducand peste tot 666, incearca sa cuprinda totul cu energia sa negativa, spurcata. Fara introducerea lui 666, diavolul nu poate să influențeze sufletelor oamenilor si toate lucrurile, de aceea sunt introduse codurile de bare, pentru a-si impune puterea sa.

luni, 17 noiembrie 2014

Din viata si minunile Parintelui Nikolai Gurianov

Părintele Nikolai Gurianov este cunoscut şi apreciat în Rusia de către credincioşi ca fiind unul dintre stareţii ultimului secol al Bisericii Ortodoxe. S-a născut în 1909 undeva lângă Sankt Petersburg, a fost prigonit de comunişti făcând şapte ani de lagăr, a slujit ca preot în statele baltice iar din 1958 s-a retras pe insula Zalit unde a petrecut retras 42 de ani într-o modestă căsuţă de lemn, fiind cercetat aici de mulţi pelerini din întreaga lume. De la mijlocul anului 1999 stareţul nu a mai primit pelerini, scrisorile acestora de căutare a unei deschideri ajungând până la preşedenţie.

În ultimul an de viaţă, în ciuda bolilor sale a primit pe toţi cei care îl cercetau pentru a-i instrui şi întări în credinţă. Pe 24 august 2002, la 92 de ani, părintele a murit fiind îngropat pe insula unde a trăit retras.
Din viaţa părintelui am reţinut câteva momente..

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

15 noiembrie: Sfântul Paisie de la Neamț. Despre rugăciunea lui Iisus

Biserica Ortodoxa sarbatoreste astazi pe Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt, staretul manastirilor Dragomirna, Secu si Neamt, un neobosit practicant al rugaciunii inimii, si pe Sfintii Mucenici si Marturisitori Gurie, Samona si Aviv.
Sfantul Cuvios Paisie Velicicovschi sau de la Neamt s-a nascut in orasul Poltava din Ucraina pe data de 21 decembrie 1722. Tatal sau se numea Ioan si era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Tatal sau murind de tanar, in anul 1735, copilul a fost dat de mama sa sa invete carte la Academia Teologica din Kiev. Dupa patru ani, parasind scoala, intra in viata monahala la Manastirea Medvedovski (la sud de Kiev), primind numele de Platon.

Conferinta la Suceava cu monahul Teodot, despre Sfintii Inchisorilor


luni, 10 noiembrie 2014

Manastirea Paltin Petru Voda: MEMORIU CĂTRE CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Prin acest memoriu noi, obştea Sfintei Mănăstiri Paltin – Petru Vodă, respingem cardurile de sănătate în temeiul următoarelor motive:

1. Toate documentele pentru „Dosarul Electronic de Sănătate” (D.E.S.) arată că acceptarea cardului de sănătate se face prin acordul persoanei asigurate. În virtutea dreptului nostru de cetăţeni refuzăm să ne dăm acordul pentru acest card.

2. Toate documentele pentru D.E.S. arată că există posibilitatea legală a autentificării pacientului pe baza codului numeric personal (CNP) sau a codului de asigurat. Drept urmare, cardul de sănătate nu este necesar în mod real pentru funcţionalitatea sistemului D.E.S. Din punctul nostru de vedere cardul de sănătate se prezintă în clipa de faţă ca o formă de fraudare a cetăţenilor români prin una din cele două variante prezentate mai jos ori prin amândouă.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Despre statul Vatican si ratacirile papismului

Vaticanul este un centru politic şi bisericesc care îl are drept conducător pe papă şi care se întinde pe o suprafaţă de 44 de hectare în centrul Romei, în dreapta râului Tibru. În antichitate, această mică provincie se numea campus sau ager Vaticanus. Deşi este declarat stat autonom, este cea mai mică ţară a lumii civilizate. În acelaşi timp, este centrul spiritual al întregii biserici catolice. În afară de această suprafaţă, mai deţine alte câteva proprietăţi, aproximativ 70 de hectare, în diferite locaţii din oraş, pe care sunt construite clădiri care găzduiesc diverse servicii ale Vaticanului.

Încă din secolul al IV-lea, episcopii Romei locuiau pe dealul numit Lateran, proprietate care le-a fost oferită de împăratul Constantin cel Mare. Pe parcursul veacurilor, diferiţi papi au construit mai multe clădiri, care, treptat, au devenit un centru complex de edificii ce alcătuiesc azi statul Vatican. Tot aici este ridicată şi măreaţa catedrală a Sfântului Petru, cu impresionanta ei piaţă sub forma unei îmbrăţişări deschise, palatul papal, biblioteca, muzeul, observatorul astronomic, galeria de artă, radioul şi televiziunea, care transmite ştiri la fiecare 15 minute în diferite limbi ale lumii. Există, de asemenea, o tipografie care tipăreşte, printre altele, şi ziarul bisericesc L’ Osservatore Romano.

Viata si minunile Sfantului Nectarie din Eghina

vineri, 7 noiembrie 2014

Profetia cuviosului Kuksa al Odesei despre al 8-lea Sinod: "O adunatura de necredinciosi"

Schiegumenul Kuksa al Odesei (1875-1964) a fost canonizat in 1994. “Nu peste mult timp va avea loc Sinodul Ecumenic, numit “sfant”. Insa acest Sinod nu va fi cel de-al optulea, fiind o adunatura de necredinciosi. In cadrul lui toate credintele se vor uni in una. Posturile vor fi anulate, calugaria anulata, calugarilor si episcopilor li se va permite sa se casatoreasca, iar preotilor, sa se recasatoreasca. Noi insa nu trebuie sa acceptam aceste schimbari. Stilul nou va fi introdus in toata Biserica Universala.

Fiti vigilenti! Straduiti-va sa mergeti la Bisericile lui Dumnezeu acum, cat ele sunt inca ale noastre. Va veni timpul cand nu le vom mai putea frecventa. Numai cei alesi vor intelege ce se intampla. Pe oameni ii vor obliga sa se duca la biserica apostata, insa nu trebuie sa mergem intr-acolo in niciun caz. Va rog, stati in credinta ortodoxa pana la ultima suflare si va veti mantui”.

saint_kuksha_of_odessa
Marturisirea a fost lucrul de capetenie al ascultarii parintelui Kuksa, si toti tindeau sa se marturiseasca la el si sa primeasca sfat si zidire sufleteasca. Staretul nu-i condamna niciodata pe cei pacatosi si nu-i indeparta, ci dimpotriva, compatimitor, ii primea intotdeauna pe acestia. El spunea: “Si eu sunt pacatos si iubesc pe cei pacatosi. Nu e om pe pamant care sa nu fi gresit. Numai Dumnezeu singur este fara de pacat, iar noi toti suntem pacatosi“.

Tinerilor lui duhovnicesti, parintele Kuksa le poruncea sa-si infraneze cu atentie simturile, mai ales vederea si le poruncea sa se roage astfel: “Maica Domnului, pazeste-ma pe mine in curatie sufleteasca si trupeasca”.

Despre Sfânta Împărtăşănie, Interviu cu P.S. Damaschin

Reporter: Aș vrea să pun în discuție în acest interviu un aspect al vieții bisericești care este nefiresc și în foarte multe cazuri este acceptat ca normal. Este vorba de participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. În timpul nostru, față de situația din Biserica primară, a intervenit o diferență între cler și credincioși la împărtășirea cu Sfintele Taine – Cina Domnului. Dacă în Biserica primară atât clerul cât și credincioșii se împărtășeau la fiecare participare la Sfânta Liturghie, acum clerul se împărtășește la Sfânta Liturghie și, de multe ori, credincioșii numai asistă. Sunt Sfânte Liturghii la care nu se împărtășește nici un credincios, nici măcar copiii. Este ca și cum un părinte s-ar așeza la masă, s-ar așeza și copiii în jurul mesei, părintele mănâncă și copiii se uită. Este o contrazicere a însăși esenței Liturghiei, care reprezintă adunarea creștinilor pentru a celebra Cina Domnului.
P.S. Damaschin: Problema ridicată este o problemă interesantă și o problemă reală, însă trebuiește totuși nuanțată. Într-adevăr, în creștinismul primar, atunci când creștinii erau în minoritate, ei se strângeau în jurul bisericii, sau al preoților și diaconilor care deserveau comunitatea respectivă, se săvârșea Sfânta Euharistie și se împărtășeau aproape toți. Dacă această practică era comună, mai ales la începutul creștinismului, pentru că se săvârșea această Sfântă Taină în amintirea Cinei celei de Taină, cu timpul, această împărtășanie a suferit – să-i spunem – un salt calitativ.

Virgiliu Gheorghe - Despre educatia copilului în era televizorului si a calculatorului ( II )

Cuvinte ale Parintelui Arsenie Boca

• Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu.
• Cât asculti de Dumnezeu, atât ascultã si Dumnezeu de tine.
• Dumnezeu nu uitã de om cum uitã omul de Dumnezeu.
• Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e sã ne dãruim Lui pe noi însine, pe viatã.
• Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu si între ce cere Dumnezeu oamenilor.
• Cred ca cea mai deformatã fiintã in capul oamenilor este Dumnezeu.
• Grija omului de Dumnezeu simplificã grija omului de om.
• Mãrturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul învierii oamenilor întru sfinti.
• Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
• Dumnezeu coboarã între oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
• De cârma mintii atârnã încotro pornim si unde ajungem.
• Bobul care nu vrea sã moarã, fie chiar si de grâu, nu mai aduce nici o roadã.
• Mântuirea se lucreazã numai pe ruinele egoismului.
• Cine nu se va lepãda de sine nu va fi liber.

marți, 4 noiembrie 2014

Părintele Arsene Boca: Omul mărturisit e luminat la minte şi liniştit

Sufletul-fecioară e cel care are parte de crinul bunei vestiri a naşterii lui Hristos în noi...

Pe măsură ce sporeşte în noi lumina cea dumnezeiască a cunoştinţei, pe aceeaşi măsură vedem câtă stricăciune ne­-am făcut în vremea necunoştinţei. Aşa se face că, sub lucrarea Sfântă a Harului, ne vedem cei mai mari păcătoşi. Ne vedem, nu numai zicem! Sfinţii sunt nişte păcătoşi convinşi de păcatele lor. Cei desăvârşiţi nu simt numai spinul păcatelor lor, ci găsesc în ei înșiși toate păcatele oamenilor. Deci, la aceste două măsuri aduce Dumnezeu pe cei ce L-au primit: la o mare dragoste şi la un adânc de smerenie.

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Părintele Arsenie Boca, fotografiat la mormantul de la Prislop

Fotografie realizată în urmă cu cinci ani. Imaginea a fost postata pe Facebook