joi, 12 noiembrie 2015

Sfinții Martiri și Mărturisitori năsăudeni. Un om în vârstă de 104 ani, tras pe roată pentru că a REFUZAT să se treacă la catolicism


La data de 12 noiembrie a anului 1763, Calendarul ortodox român „s-a îmbogățit” cu 4 noi mucenici. Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu sunt cei patru sfinţi năsăudeni care au fost uciși prin torturi pentru că au apărat credința strămoșească, ortodoxă, a românilor și demnitatea umană. Datorită acestui fapt, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât trecerea celor patru martiri în rândul sfinţilor.

„Să nu ucizi”

Primind moarte martirică, Atanasie Todoran și cei împreună cu el şi-au vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. Felul în care au murit reprezintă, totodată, o dovadă deslușitoare a faptului că motivele pentru care au refuzat cu atâta îndârjire să se convertească la catolicism, erau bine întemeiate. Sub numele de „creștin”, „frații” catolici au făcut nenumărate crime, de-a lungul istoriei, crime care au fost puse pe seama tuturor creștinilor, implicit a ortodocșilor, deși, aceștia, din urmă, nu s-au abătut, timp de 2000 de ani, de la poruncile biblice, printre care se numără și „Să nu ucizi”.
Din neamul lui George Coşbuc

Sfântul Atanasie Todoran, un „ales al Lui Dumnezeu” s-a născut, înainte de anul 1663, în satul Bichigu, de pe Valea Sălăuței, județul Bistrița-Năsăud, într-o familie de ţărani liberi. A fost un luptător înnăscut, pentru adevăr și dreptate. A îndurat multe suferințe, apărând pe cei asupriți și umiliți.

A avut dragostea faţă de credinţa strămoşească, încă de mic, cu atât mai mult cu cât, din familie, făceau parte preoţii Coşbuc din Hordou, strămoşi ai poetului George Coşbuc. Astfel, datorită educaţiei primite, a ajuns un om de frunte în comună, fiind jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăutei.

Încă din tinerețe a făcut parte dintr-un regiment de apărare a Vienei, dar, mânat de dragostea pentru neamul românesc și pentru că eliberarea îi tot era amânată, nemaisuportând, a dezertat și s-a întors în țară. Din această cauză, Atanasie Todoran a fost urmărit, însă a găsit refugiu în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului.

Mai târziu, a ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungați, după cum atestă un fragment al documentului emis de domnitorul Mihai Racoviţă, de unde se înțelege că îl eliberează din oaste pe Atanasie - în vârstă de 74 de ani - după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan şi că este ridicat la rang de răzeş.

Pentru vechea dezertare, însă, nu a scăpat de pedeapsa cu închisoarea, urmând a fi închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După eliberare, s-a întors la Bichigiu.

Apărător al Ortodoxiei şi al neamului românesc

Nu există documente care să ateste câți copii a avut Sf. Atanasie, însă, spune părintele Ioan Alexandru Mizgan, preot la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea şi autor al volumului „Ofensiva uniatismului în Ţara Năsăudului în secolul al XVIII-lea. Martiriul lui Tănase Todoran”, cel mai probabil a avut o fată şi un băiat. Ambii au murit; fata, atunci când el se ascundea de austrieci, iar despre fiul lui se ştie că, fiind pe moarte, în condințiile în care, în sat neexistând nici un preot ortodox, bătrânul Atanasie a refuzat, totuși, cu îndârjire, ca acesta să fie spovedit și împărtăşit cu azimă, de către un preot unit. Într-un sfâtșit, înmormântarea a fost făcută după obiceiul credinţei strămoşeşti.

În anii 1761-1762, Atanasie a negociat, împreună cu alţi ostași de frunte din ţinutul Năsăudului, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. Mergând la Viena, împreună cu alţi români, a încheiat pactul cu guvernul austriac, prin care au primit asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de mai multe drepturi.

Deoarece, de mai multe decenii, deja, ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei „unite”, Sfântul Atanasie a cerut ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa ortodoxă.

Ajuns acasă, Atanasie a dibuit planurile ascunse ale austriece și că nu s-a ţinut cont de dorinţa românilor. Din acest motiv, a trecut în tabăra adversă, opunându-se, fățiș, procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede cum sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească, totuși la catolicism şi cum promisiunea ridicării iobăgiei era ignorată. Aceste aspecte ulterioare ale pactului făcut la Viena a produs în cugetul acestor țărani românii, un sentiment de revoltă împotriva asupritorilor catolici.


„Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre!” 

La acea vreme, exista o intensă acțiune de convertire la catolicism a ortodocşilor. Generalul Bukow a fost trimis de împărăteasa Maria Tereza să urmărească şi să impulsioneze, în Ardeal, această convertire forțată.

La 10 mai era organizată ceremonia de jurământ al grănicerilor năsăudeni, odată cu sfințirea steagului acestora:

„Militarizarea zonei Năsăudului a început în luna august 1762, când au fost trimişi ofiţeri de la Viena la Năsăud, să organizeze regimentul. La 10 mai 1763, considerându-se că munca de organizare s-a încheiat, generalul Bukow, cu o mare suită şi însoţit de episcopul unit Petru Pavel Aron (1754-1764), a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Aceste momente solemne au fost organizate la Salva, pe platoul numit «Mocirlă»”, conform spuselor părintelui Alexandru Mizgan.

În mijlocul acestor eveniment, a venit călare Moș Tănase Tudoran și a rostit o cuvântare. „Când cele două batalioane de infanterie şi opt companii de cavaleri stăteau înşirate lângă comuna Salva, continuă pr. Alexandru Mizgan, în faţă a ieşit călare bătrânul Tănase Todoran din Bichigiu, care slujise ca soldat încă de sub împăratul Carol al VI-lea şi le-a rostit grănicerilor următoarea cuvântare: «De doi ani noi suntem cătane, adică grăniceri, şi carte n-am căpătat de la înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătăneşti, copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca Sfânta Lege să ne-o ciufulească. Jos armele! Aruncaţi afară păgânii dintre hotarele noastre! Auziţi creştini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte de la înălţata împărăteasă, unde-s întărite drepturile noastre; până atunci, nu, odată cu capul. Ce dă Gubernia şi cancelaria din Beciu, e nimica, îs minciuni goale de azi, de mâine»”.

„Nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!”

Cuvintele înflăcărate ale bătrânului Tănase Todoran au avut, ca efect imediat, începerea revoltei, în contextual în care, credincioșii români s-au simțit profund jigniți de faptul că ofiţerii regimentului îşi băteau joc de religia şi de Biserica românească, încercând, astfel, prin mijloace atât neortodoxe, cât și necreștine, să-i atragă la catolicism.

„Se spune că bătrânul Tănase Todoran s-a dus la episcopul Petru Pavel Aron, şi i-a spus:«Fătul meu, de unde eşti?». Acela i-a răspuns: «De la Blaj!». Tănase Todoran a adăugat: «Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa ţi-a dat domeniu, du-te acolo şi stai liniştit, nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră!». Spunând acestea, l-a prins pe episcop de mână şi l-a condus ca mulţimea tulburată să nu se năpustească asupra lui. Grănicerii l-au înfruntat şi pe generalul Buccow, care, împreună cu episcopul Aron, a scăpat prin fugă. La scurt timp după răscoală, grănicerii au reţinut armele, iar steagurile le-au dus la Năsăud şi le-au predat preotului spre a le păstra în biserică” , precizează părintele Alexandru Mizgan.

"În pământ de m-or băga / Nu mă las de legea mea”

La scurt timp după răscoală, a venit la Salva o comisie pentru a cerceta întâmplările petrecute pe platoul „Mocirlă” în mai 1763. Cercetările s-au întins pe durata a 6 luni. Cu un curaj mucenicesc, Tănase Todoran, principalul acuzat, a declarat că este responsabil pentru cele întâmplate. Şedinţa s-a pronunţat în ziua de 12 noiembrie 1763, conținând următoarele pedepse: Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu, în vârstă de 104 ani să fie frânt cu roata de sus în jos, capul lui să fie legat de o roată, pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolare. Vasile Dumitru a popii din Mocod, Marin Grigore din Zagra, Vasile Oichi din Telciu, condamnaţi la moarte prin spânzurătoare şi trupurile neînmormântate, pentru aceeaşi vină.

Alţi 15 conducători de revolt, în mod ironic, au fost „graţiaţi” de la spânzurătoare, în schimbul a 6000 de lovituri de vergi date de soldaţi, ceea ce, invitabil au dus tot la moarte.
Capetele celor martirizati au fost „expuse” la poarta caselor în care aceștia locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri, spre „luare aminte”.

Întăriți de credință, la executarea pedepsei, atât Tănase Todoran, cât şi ceilalți martiri, au declarat, spre auzul tuturor, că nu regretă deloc suferinţa morţii pentru dreptate şi credință, zicând că este mai bine să-şi piardă viaţa decât să trăiască în robie, pentru că e mai frumos a muri pentru credință decât a te face vânzătorul ei.

În popor, s-au păstrat în cântece şi doine cuvintele pe care Tănase Todoran a lui Dănilă din Bichigiu le-a rostit în timpul torturilor la care a fost supus pentru credinţa strămoşească şi dreptatea socială a românilor năsăudeni:

«Nu vă daţi feciori cătane
Că-ţi purta păduci cu coarne
Asta v-o spune de un an
Moşul vostru Todoran
În pământ de m-or băga
Nu mă las de legea mea
Asta-i legea lui Hristos
Sloboziţi puştile jos…»

Sfinţii Năsăudeni au rămas la loc de cinste, în conștiința localnicilor

Atât Tănase Todoran, cât și confrații săi, au luptat şi și-au jertfit ce aveau mai scump, viața, împotriva asupririi de orice natură: socială, politică şi religioasă. Pedepsele care au fost aplicate românilor năsăudeni au făcut ca, pe moment, românii să refuze categoric intrarea în regimentele grănicereşti.

„Acesti sfinți martiri, care au fost dispuși să moară pentru credința ortodoxă, sunt modele vrednice de urmat. S-au mântuit, se roagă pentru noi și ne învață să rămânem până la sfârșit, de neclintit, în Adevărul Lui Hristos.”

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu