luni, 25 iulie 2016

5 sept/20 iulie – Sf. Atanasie de Brest-Litovsk: "GRECO-CATOLICISMUL VA MURI, IAR ORTODOXIA VA ÎNFLORI!"

Preluare dupa Pelerin Ortodox


0905athanasiusofbrest

ORNAM1
SFÂNTUL CUVIOS MUCENIC ATANASIE, STAREŢUL DIN BREST
- pomenit pe 5 septembrie (ziua morţii martirice) şi 20 iulie (a aflării moaştelor) - 
Ieromonahul Atanasie de Brest a fost bielorus şi s-a născut în jurul anului 1597 într-o evlavioasă familie creştină numită Filipovici. El a primit o serioasă educaţie şi şi-a însuşit scrierile teologice şi istorice, după cum reiese din viaţa sa ce s-a păstrat în scris.
În tinereţe, Sfântul Atanasie a fost pentru o perioadă de timp profesor în casele negustorilor polonezi. În anul 1627, el a acceptat să fie tuns în monahism de către egumenul Iosif la Mănăstirea Vilensk cu hramul Sfântului Duh. Sfântul Atanasie a fost  hirotonit ieromonah în anul 1632 şi a fost numit stareţ la  Mănăstirea  Duboisk [Dubovsk] lângă Pinsk.
În urma unei binecuvântări deosebite din partea Maicii Domnului, Sfântul Atanasie a restabilit Ortodoxia între graniţele teritoriului vechii Rusii, care fuseseră confiscate de polonezi. Între anii 1638-1648, Sfântul Atanasie primeşte ascultarea de egumen al Mănăstirii Brest-Simeonov. Aici, sfântul  a îndurat multe prigoane din partea greco-catolicilor şi persecuţii din partea autorităţilor civile.

De trei ori  a fost aruncat în temniţă. A fost trimis autorităţilor din Kiev, pentru a se prezenta înaintea unui tribunal religios, dar a fost achitat şi s-a reîntors în vechea lui mănăstire. Timp de zece ani, Sfântul Atanasie, afându-se singur şi înconjurat de vrăjmaşi, a dus o luptă aprigă pentru Sfânta Ortodoxie, dovedindu-şi puternica sa credinţă prin suferinţele sale.
Încercările de a pune capăt nevoinţei duhovniceşti a sfântului au fost în zadar. A fost supus din nou unui proces, după care monahului i s-a pronunţat sentinţa de moarte prin executare pentru lupta  sa împotriva greco-catolicismului. Sfântul Atanasie a murit ca mucenic în noaptea de 4 spre 5 septembrie 1648.
Timp de 8 luni trupul pătimitorului pentru Ortodoxie a zăcut în pământ fără nici o slujbă bisericească. Pe 1 Mai 1649 un băiat le-a arătat fraţilor din mănăstirea Simeonov locul în care era îngropat egumenul mucenic, loc ce  aparţinea la acea dată iezuiţilor. Aşadar, trebuiau să lucreze în taină. În timpul nopţii, călugării au dezgropat trupul intact al egumenului şi l-au mutat imediat în alt loc. Dimineaţa, l-au dus în mănăstirea lor, unde, după câteva zile, pe 8 mai, l-au îngropat cu cinste şi cu toate veşmintele preoţeşti în biserica mănăstirii Sfântul Simeon Stâlpnicul.
Viaţa pământească a Cuviosului Mucenic Atanasie  a luat sfârşit, dar pomenirea lui rămâne mereu vie şi sfântă pentru ortodocşii de la graniţa de vest a Ucrainei. Acolo este centrul evlaviei adânci şi a cinstirii profunde a  numelui său. Moaştele sale întregi, aflate într-o raclă de cupru, au fost proslăvite cu daruri dumnezeieşti, cum ar fi facerea de minuni, atrăgând astfel mulţi credincioşi.
Pe 8 noiembrie 1815, în urma unui incendiu la Mănăstirea din Brest, biserica din lemn a ars, iar racla din cupru unde se aflau moaştele s-a topit din cauza flăcărilor. A doua zi, o parte neatinsă de foc din moaşte a fost găsită de Preotul Samuel din Litovsk şi a fost aşezată de către credincioşii din Brest sub altarul bisericii mănăstirii. În 1823, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Anatolie din Minsk, moaştele au fost puse într-o raclă de lemn de către stareţul mănăstirii şi au fost depuse în biserică spre cinstire.
Aşa s-a împlinit voia lui Dumnezeu de a se păstra o parte din moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Atanasie. Ridicându-se în faţa noastră, acest campion al Ortodoxiei stă cu marea sa credinţă şi dragoste faţă de aproapele. Profund credincios, devotat cu fermitate cinstirii Sfinţilor Părinţi, s-a evidenţiat prin cuvânt şi fapte, precum şi prin datoria sa clericală de a se împotrivi asupririi credincioşilor ortodocşi de către greco-catolicii rău intenţionaţi. Cu credinţă fierbinte în Dumnezeu, el a intrat în lupta împotriva asupririi împreună cu fraţii săi:
„Nu sunt profet, ci doar un supus al Dumnezeului meu Creator, trimis în aceste vremuri tulburi să grăiesc adevărul către toţi. El m-a trimis să anunţ înainte de vreme decăderea blestematului greco-catolicism.”
Acestea erau cuvintele înflăcăratului, neînfricatului şi inspiratului luptător pentru Ortodoxie, care a crezut adânc în puterea biruitoare a Adevărului curat.
Sfântul Atanasie a considerat ca unic ţel al său afirmarea totală a Ortodoxiei şi sfârşitul şi destrămarea totală a greco-catolicismului. Şi-a închinat întreaga sa viaţă acestui ţel. Supunându-se voii Domnului, nu s-a gândit la vreo primejdie, nici nu a luat în seamă piedicile din drumul său spre împlinirea acestei ţinte. Sfântul Atanasie s-a folosit de bărbăţia sa şi de cuvintele şi de scrierile Sfinţilor Părinţi. Năzuinţele sale le-a făcut cunoscute tuturor, iar credinţa puternică în Hristos l-a ajutat în atingerea sfântului său ţel: afirmarea Ortodoxiei pe tărâmul vechii Rusii.
Respingând şi înlăturând greco-catolicismul din Ucraina, Cuviosul Mucenic Atanasie de Brest a fost inspirat de un adânc simţământ de milă şi dragoste faţă de cei care au fost persecutaţi de greco-catolici. Respectul şi deschiderea Sfântului Atanasie manifestată faţă de semenii săi au pecetluit toate faptele sale. Prin viaţa sa singuratică, fiind înconjurat de duşmani văzuţi şi nevăzuţi, sfântul ascet a rămas un apărător şi un stâlp neclintit al Ortodoxiei. El repeta constant propovăduirea sa: „Greco-catolicismul va muri, iar Ortodoxia va înflori!”
Sfinte Cuvioase Mucenice Atanasie de Brest, roagă-te Domnului să păzim nestinsă flacăra credinţei ortodoxe spre mântuirea sufletelor noastre!

Introdu e-mailul pentru abonare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu