sâmbătă, 27 ianuarie 2018

28 ianuarie - Sfantul Efrem Sirul


Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Şi fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai vârtos sfintele cărţi, iar sârguinţa, îndeletnicirea şi cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceaţa. Încât şi el împreună cu proorocul zicea: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea.

De atunci a avut tovarăşe fapta bună şi sârguinţa în osteneli. Căci care faptă cu dinadinsul nu s-a săvârşit de dânsul? Nu postul? Nu privegherea? Nu culcarea pe jos? Nu blândeţea? Nu necâştigarea? Nu, peste atâta bogăţie de bunătăţi, şi smerită cugetare? Încă şi de darul cel învăţătoresc a fost împărtăşit. Apoi şi până acum prin cuvintele sale, vorbeşte cu noi, îndemnându-ne, mângâindu-ne şi sfătuindu-ne. Din care putem folosi nu numai cuvântul credinţei cel drept, ci şi ne deşteptăm spre câştigarea faptei bune. Iar de nădejdea cea către Dumnezeu şi de dragostea cea către aproapele, atâta grijă a avut Efrem, încât el însuşi când a vrut să se ducă din viaţă, zicea astfel:

"Nicidecum în toată viaţa mea n-am ocărit pe Domnul şi cuvânt nebun din buzele mele n-a ieşit. În toată viaţa mea n-am blestemat pe nimeni. Şi nicidecum nu m-am sfădit cu vreunul din cei dreptcredincioşi".

vineri, 26 ianuarie 2018

Mărturisire împotriva ecumenismului la biserica Zlătari - 25.01.2018

Ecumenismul e numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sînt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evaghelic de obşte este acela de „a-tot-erezie (pan-erezie)”. De ce? Fiindcă de-a lungul istoriei feluritele erezii tăgăduiau sau sluţeau anume însuşiri ale Dumnezeu-Omului, Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este „legiune”. - Sfantul Justin Popovici

Un grup de ortodocși au mărturisit Dreapta Credință joi 25 ianuarie 2018 în fața bisericii Zlătari, de pe Calea Victoriei, București, unde s-a desfășurat ultima „slujbă” din săptămâna de rugăciune comună ecumenistă.

marți, 23 ianuarie 2018

Doamna Aspazia Oțel Petrescu a plecat la Domnul

Aspazia Oţel, femeia care a pătimit 14 ani în temniţele comuniste, a murit în noaptea de luni spre marţi. Ea a fost naşa Zoei Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, liderul rezistenţei armate din Dobrogea.

Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi.

Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj; primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii, conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar.

duminică, 21 ianuarie 2018

Sfantul Siluan Athonitul: Duhul Sfânt se aseamănă unei mame pline de dragoste

Duhul Sfânt se aseamănă unei mame pline de dragoste. O mamă îşi iubeşte copilul şi-i este milă de el, tot aşa şi Duhului Sfânt îi este milă de noi, ne iartă, ne vindecă, ne povăţuieşte şi ne bucură; Duhul Sfânt se face cunoscut în rugăciunea smerită. 

Sfantul Siluan Athonitul

Extras din cartea Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei

Sfantul Lavrentie de Cernigov despre vremurile lui antihrist: "Vor fi multi surzi si multi orbi…”

“Părintele deseori îşi arăta dorinţa să discute cu ucenicii săi, („cu copiii săi iubiţi”), despre vremurile de apoi, ca să-i înveţe cum să se ferească de cărările greşite şi să fie veghetori.

- Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noştri suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu ăsta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-şi aleagă un singur împărat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să ştiţi că acela „el e” – antihristul – şi să te ferească sfântul de vei vota. Apoi adăuga:

- Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă.

Deseori stareţul repeta cu tristeţe în discuţiile despre antihrist următoarele cuvinte:

joi, 18 ianuarie 2018

VIDEO CU VOCEA SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL: Invataturi de mare folos



Înregistrările audio cu Sfântul Paisie Aghioritul sunt extrem de rare și neprețuite. Avem bucuria să descoperim acum, la început de ianuarie 2018, când s-au împlinit 3 ani de la oficiala sa proslăvire, o înregistrare de peste 6 minute, mai puțin cunoscută creștinilor ortodocși de la noi. Înregistrarea beneficiază de subtitrare în limba română grație efortului celor de la Orthodox teaching of the Elders și a colaboratoarei noastre, Elena Dinu, care a „urcat” înregistrarea pe contul personal de youtube, cărora le mulțumim pentru osteneală. Să avem parte cu toții de rugăciunile Cuviosului Paisie și folos din dumnezeieștile sale cuvinte! – LD

Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

duminică, 14 ianuarie 2018

9 ani de la apelul Parintelui Justin Parvu impotriva actelor cu cip

Iubiți fii ortodocşi ai acestui neam „

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în fața lui Dumnezeu şi conştiința şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putință. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştință aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care ați rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, ați aşteptat şi mi-ați cerut cuvântul în privința acestor realități dureroase în care ne aflăm.

joi, 11 ianuarie 2018

Campanie de conştientizarea a populaţiei cu privire la impactul mediului virtual asupra copilului mic (0-3 ani)

.


Campania de combatere a autismului virtual.
Campania are ca scop conștientizarea populației cu privire la impactul consumului de mediu virtual (TV, tabletă, mobil, etc) asupra copiilor mici cu vârstele cuprinse între 0-3 ani.
Proiectul urmărește reducerea numărului de copii cu diagnostic de:
  • întârziere în dezvoltarea psihomotrică,
  • întârziere în apariția și dezvoltarea limbajului,
  • tulburare de opoziție și/sau comportament
  • și mai grav de ADHD sau chiar de autism,
cauzate de vizionarea excesivă (peste 4-5 ore/zi) a programelor TV sau a altor forme de realitate virtuală (mobil, tabletă, calculator), în perioada de vârstă 0-3 ani.
În prezent se lucrează la mai multe studii într-o echipa mixta (Romania, SUA, Franța) pentru validarea științifică.

Sursa: ortodoxinfo.ro

miercuri, 10 ianuarie 2018

Sfantul Teofan Zavoratul: Fiecare dintre noi este o mică împărăţie

Fiecare dintre noi este o mică împărăţie. Împăratul suntem noi înşine, conştiinţa noastră şi activitatea noastră autonomă. Supuşii sunt puterile fiinţei noastre, puterile trupului, sufletului şi duhului. Altar al lui Dumnezeu este în noi inima. Când împăratul nostru, conştiinţa şi libertatea, Îi întoarce spatele lui Dumnezeu şi se abate spre sine şi spre făpturi, atunci toată fiinţa noastră se umple de patimi şi de înclinări strâmbe ca de nişte idoli, toată puterea sufletului şi a trupului devine templu al unui anumit idol... Dumnezeu este uitat.
Atunci, noi slujim în trup, de pildă, iubirii de plăceri, leneviei, poftei, somnului, cuvintelor de ruşine, chefurilor, teatrelor şi aşa mai departe, precum păgânii slujeau Venerei, lui Bacchus şi celorlalţi.

marți, 9 ianuarie 2018

Părintele Efrem Katunakiotul despre cum sa te rogi

Pregătindu-te de rugăciune, imaginează-ţi că Hristos a venit pe pământ, Judecata s-a sfârşit. Dumnezeu se pregăteşte să plece cu cei pe care i-a ales, iar tu ai rămas. Oare nu vei striga cu toată puterea sufletului în urma Lui?

Aşa să te rogi...

Părintele Efrem Katunakiotul

traducere după eparhia-saratov.ru via http://altarulcredintei.md/asa-sa-te-rogi/

Sfantul Ioan Damaschin despre cinstirea sfintilor si a moastelor lor


Trebuie cinstiti sfintii pentru ca sunt prieteni al lui Hristos, fii si mostenitori ai lui Dumnezeu, dupa cum zice Ioan Teologul si Evanghelistul: "Toti citi l-au primit le-a dat putere sa ajunga copii ai lui Dumnezeu"( Ioan I, 12.). "Incat nu mai sunt robi, ci fii" (Galateni IV, 7.); "dar daca sunt fii sunt si mostenitori, mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori ai lui Hristos" (Romani VIII, 17.). Iar Domnul in sfintele Evanghelii zice apostolilor: "Voi sunteti prietenii mei. Nu va mai numesc robi, caci robul nu stie ce face Domnul lui" (Ioan XV, 14-15.). Dar daca Creatorul tuturor se numeste imparatul imparatilor (Apocalipsa XIX, 17.), Domnul domnilor (Apocalipsa XIX, 17; Deuteronom X, 17.), Dumnezeul dumnezeilor (Deuteronom X, 17; Psalmi XLIX, 1; LXXXIII, 8; CXXXV, 2.), negresit ca si sfintii se numesc dumnezei, domni si imparati. Dumnezeul acestora este si se numeste Dumnezeu, Domn si Imparat. "Caci eu, spune Dumnezeu lui Moise, sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov"( Iesirea III, 6.). Iar pe Moise Dumnezeu l-a facut dumnezeul lui Faraon (Iesirea VII, 1.). Nu spun ca ei sunt dumnezei, imparati si domni prin fire, ci sunt numiti asa pentru ca au imparatit si au stapanit peste patimi si au pazit nefalsificata asemanarea cu chipul dumnezeiesc, potrivit caruia au fost creati - caci se numeste si icoana imparatului imparat - si pentru ca sunt uniti cu Dumnezeu dupa vointa si l-au primit locuitor inauntrul lor, iar prin participarea la El au devenit prin har ceea ce este El prin fire. Pentru ce dar nu trebuiesc cinstiti cei care au ajuns slujitori si prieteni si fii ai lui Dumnezeu? Caci cinstea data de cei impreuna robi catre cei buni este dovada dragostei fata de Stapanul obstesc.

Parintele Serafim Rose: Libertatea i-a fost dată omului pentru a alege între adevăratul Dumnezeu şi el însuşi

Libertatea i-a fost dată omului pentru a alege între adevăratul Dumnezeu şi el însuşi, între calea adevărată a îndumnezeirii, prin care sufletul se răstigneşte şi se smereşte în această viaţă pentru a învia şi a fi slăvit în Dumnezeu şi veşnicie, şi falsa cale a auto-îndumnezeirii care promite slăvire în această viaţă, dar care sfârşeşte în întuneric.

Acestea sunt, în ultimă instanţă, singurele două căi deschise libertăţii omului; iar pe ele s-au întemeiat şi cele două Împărăţii, Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Omului, care în această viaţă, nu pot fi distinse decât de ochiul credinţei, dar care în viaţa viitoare vor fi separate în Iad şi Rai. E limpede căruia dintre ele îi aparţine civilizaţia modernă…


„NE VORBEŞTE PĂRINTELE SERAFIM ROSE. SCRISORI MISIONARE” – pag 23-33. Editura Bunavestire, Galați, 2003 via caleaimparateasca.wordpress.com

marți, 2 ianuarie 2018

Sfantul Serafim de Sarov: Dacă vrei să păstrezi pacea sufletească, să eviţi pe toate căile să-i judeci pe ceilalţi

Pentru a păstra pacea sufletească, trebuie să izgoneşti departe mâhnirea şi să te străduieşti să fii vesel, după cuvintele Înţeleptului Sirah: „Întristarea pe mulţi i-a ucis şi în ea nu-i un folos” (Înţelepciunea Lui Isus Sirah 30, 23).
Dacă vrei să păstrezi pacea sufletească, să eviţi pe toate căile să-i judeci pe ceilalţi. Neosândirea fratelui şi tăcerea păzesc pacea sufletului. Când omul se află în această stare, primeşte revelaţii dumnezeieşti.
Pentru a nu cădea în judecarea aproapelui, ai grijă să nu primeşti nici un cuget rău despre nimeni şi să fii ca mort pentru toţi.
Pentru a-ţi păstra pacea sufletească, trebuie să-ţi îndrepţi foarte des atenţia spre tine însuţi şi să te întrebi: „În ce stare mă aflu?”. Trebuie încă să fii cu luare aminte, încât simţurile trupului, şi îndeosebi văzul, să-i slujească doar omului lăuntric, aşa încât în suflet să nu pătrundă lucrurile palpabile. Darurile izvorâtoare de har ale Duhului Sfânt sunt dobândite numai de către cei care au lucrare interioară şi priveghează pentru sufletul lor.

luni, 1 ianuarie 2018

De ce nu este indicat să citim cărțile ereticilor ( papistasilor, sectantilor)?

Să ne îngrădim mintea prin smerenie, fără a-i îngădui să tindă în chip nesocotit şi cutezător către dobândirea cunoştinţelor depărtate de Biserică, oricât ne-ar aţâţa curiozitatea, noutatea şi păruta lor însemnătate. 

Să o păzim de ispita învăţăturilor mincinoase, ascunse sub numele şi înfăţişarea învăţăturii creştine. „Surpând izvodirile minţii, şi toată înălţarea ce se ridică împotriva ştiinţei lui Dumnezeu, şi robind toată înţelegerea spre ascultarea lui Hristos” (2 Corinteni 10, 5). La început, chinuitoare este pentru minte calea cea strâmtă a ascultării faţă de Biserică; ea, însă, duce la lărgimea şi libertatea înţelegerii duhovniceşti, înaintea căreia pier toate părutele nepotriviri pe care le află înţelegerea trupească şi sufletească în supunerea fără abatere faţă de Biserică. Să nu-i îngădui minţii a citi despre lucrurile duhovniceşti altceva decât ceea ce este cuprins în cărţile scriitorilor adevăratei Biserici; cărţi despre care Biserica însăşi a dat mărturie că ele sunt organe ale Sfântului Duh. 

Cel ce citeşte pe sfinţii scriitori se împărtăşeşte nemijlocit de Sfântul Duh Care locuieşte în ei şi grăieşte prin ei; cel ce citeşte scriitorii eretici, chiar dacă ar fi ele împodobite cu numele de „sfinte” de adunătura lor eretică, se împărtăşeşte de duhul cel viclean al înşelării (Sfântul Petru Damaschinul, Filocalia, „Despre dreapta-socotinţă”): din pricina neascultării faţă de Biserică, al cărei miez este trufia, el cade în cursele stăpânitorului lumii acesteia. 

Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Editura Egumenița, Galați, 2010, pp. 156-157

Sursa: De ce nu este indicat să citim cărțile ereticilor ( papistasilor, sectantilor)? | Apărătorul Ortodox